„Leviatan” – filmul anului în Rusia, nominalizat la Oscar, din 13 martie în cinematografe

• Leviatan, în regia lui Andrei Zviaghințev, unul dintre cele mai puternice filme lansate în ultimul an, premiat cu Globul de Aur și nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun film, intră din 13 martie în cinematografele din România, distribuit de Voodoo Films.

Intrat în cursa pentru o statuetă Oscar și distins cu Globul de Aur pentru Cel mai bun film străin, Leviatan a stârnit admirație printre critici și controverse în Rusia, unde a fost perceput de unii oficiali ai regimului lui Vladimir Putin drept un film „anti-rusesc”. În cinematografele rusești nu a rulat în forma originală, din cauza legii care interzice înjurăturile în spațiul public. Totodată, Ministrul Culturii, Vladimir Medinsky, a propus conceperea unor reguli care să împiedice proiecția filmelor ce „defăimează cultura națională”. Biserica Ortodoxă Rusă a reacționat și ea, prin purtătorul ei de cuvânt, citat de AFP: „E evident că e gândit special ca să servească audiența din Vest, sau mai degrabă elita din Vest, din moment ce reia deliberat mituri populare despre Rusia”, a spus arhiepiscopul Vsevolod Chaplin, recunoscând că nu a văzut filmul.

Leviatan a fost descris drept „capodoperă” de „The Guardian” și de alte mari publicații ale lumii, iar recunoașterea lui a început la Festivalul de la Cannes, anul trecut, când a câștigat Premiul pentru scenariu. Andrei Zviaghințev și Oleg Neghin semnează scenariul inspirat de întâmplări reale din Rusia. Personajul principal este un mecanic (Alexei Serebriakov) dintr-un orășel situat în Peninsula Kola, în nord-vestul Rusiei, care îl înfruntă cu toate puterile sale pe primarul (Roman Madianov) care a pus ochii pe terenul său.

Filmul a avut premiera în România la festivalul Les Films de Cannes à Bucarest, în octombrie, și va fi proiectat din 13 martie la Grand Cinema Digiplex Băneasa, Elvira Popescu, Cinema Studio, Union, Muzeul Țăranului Român, Movieplex București, Hollywood Multiplex, Cinema Victoria din Cluj, Cityplex Constanța, Cityplex Brașov.

Andrei Zviaghințev (50 de ani) este unul dintre cei mai apreciați regizori contemporani ruși. În 2003, a câștigat Leul de Aur la Veneția, cu filmul The Return. Au urmat The Banishment, care a concurat pentru Palme d’Or în 2007, și Elena, distins cu Premiul Juriului Un Certain Regard în 2011. Nancy Condee, autoarea cărţii „The Imperial Trace: Recent Russian Cinema” şi specialistă în politicile culturale ruseşti şi sovietice la Universitatea din Pittsburgh, îl descrie pe Andrei Zviaghinţev ca fiind un regizor „foarte activ şi preocupat de problemele spirituale într-un cadru biblic, alegoric. Este în mod evident un credincios adevărat, dar nu în sensul instituţional”, iar filmele sale sunt pline de „săgeţi îndreptate către cer, care te ridică sus, departe de realitatea decăzută”.

Trailer oficial: https://www.youtube.com/watch?v=OpHVkHF5e_Y&feature=youtu.be

Pentru informații suplimentare, ne puteţi scrie pe contact@filmedefestival.ro.

Read More

„Dilema Veche” – cronică de film „Leviathan”

● Leviatan / Leviafan (Rusia, 2014), de Andrei Zviaghinţev

Autor: Andrei Gorzo

S-a scris mult în presa occidentală despre cum Leviatan al lui Andrei Zviaghinţev, deşi premiat recent cu Globul de Aur pentru Cel mai bun film vorbit într-o altă limbă decît engleza (după ce anul trecut, la Cannes, primise premiul pentru Cel mai bun scenariu), n-a fost încă distribuit în propria lui ţară. S-a scris despre şicanele de care a avut parte eminentul regizor rus – despre modificările care i s-au cerut, în numele unei legi ruseşti care interzice înjurăturile în filme, despre cum autorităţile din satul şi din regiunea unde a filmat s-ar opune proiecţiilor publice ale filmului său etc. Evident că, în actualul climat de neo-Război Rece, acest nimb de disidenţă persecutată netezeşte drumul filmului lui Zviaghinţev spre un premiu Oscar – distincţie care, pe de altă parte, nu i s-ar fi putut acorda (conform regulamentului Academiei Americane de Film) dacă Leviatan n-ar fi fost propus chiar de Rusia pentru premiul respectiv (după ce-a fost finanţat de ministerul rus al culturii). Pe scurt, după cum sugera recent Vasile Ernu, filmul oferă motive de mulţumire ambelor tabere: în Vest, mulţumirea e pe motiv de sfidare a lui Putin, în timp ce la Putin, e mulţumirea de a arăta că totuşi permite, ba chiar sponsorizează libertatea de expresie. De altfel, are şi alte motive pragmatice de a o tolera, în cazul unui film care, la urma urmei, nu vine cu dezvăluiri jurnalistice incendiare privind fapte şi persoane reale şi concrete, ci doar cu un tablou generic al Rusiei, corespunzător imaginii pe care aceasta deja o are în Occident şi pe care e oricum exclus să şi-o poată cosmetiza în viitorul apropiat.

Citiți cronica integral pe Dilema Veche

Read More

„Leviathan”, cel mai bun film străin la Globurile de Aur

Leviathan32

Leviathan, în regia lui Andrei Zviaghințev, a câștigat Globul de Aur pentru Cel mai bun film străin, la cea de-a 72-a ediție a galei organizate de Asociația Presei Străine de la Hollywood. „Suntem absolut fericiți”, a declarat regizorul rus pe scenă.

„Ne bucură enorm recunoașterea de care are parte filmul. Premiul acesta este o victorie uriașă pentru cinema-ul rus – de-a lungul timpului, un singur film l-a mai câștigat, Război și pace, de Serghei Bondarciuk, în 1969”, a completat și producătorul Aleksandr Rodnianski.

Proiectat în premieră în România, în octombrie 2014, la Les Films de Cannes a Bucarest, filmul a câștigat premiul pentru scenariu la Cannes și este propunerea Rusiei la Oscar, în aceeași categorie. Pelicula a fost nominalizată și la premiile Academiei Europene de Film, pentru regie, scenariu și Cel mai bun actor (Alexei Serebriakov).

Ceilalți nominalizați au fost Force Majeure / Turist, în regia lui Ruben Östlund, o altă premieră din programul festivalului și propunerea Suediei la Oscar, Gett: The Trial of Viviane Amsalem Gett (Israel), Ida (Polonia/ Danemarca) și Tangerines (Estonia).

Un mecanic (Alexei Serebriakov) dintr-un orășel situat în Peninsula Kola, în nord-vestul Rusiei, îl înfruntă cu toate puterile sale pe primar (Roman Madianov), care a pus ochii pe terenul său. Lupta capătă proporții neașteptate, scene de umor negru și absurd intercalându-se cu unele dramatice, disperate.

În Rusia, filmul nu poate fi vizionat de cei sub 18 ani, din cauza unei legi care interzice înjurăturile în spațiul public.

Leviathan va fi distribuit în cinematografele din România de Voodoo Films, în februarie 2015,

Read More

Programul proiecțiilor – 9 pentru Oscar

9FILME_03Filmele propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin de România, Republica Moldova, Ungaria, Rusia, Turcia, Polonia, Italia, Belgia și Canada  vor fi proiectate la Cinema Studio, între 9 – 15 ianuarie 2015, în săptămâna dinaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 87-a ediție a premiilor Academiei Americane de Film.

Două dintre filme se regăsesc pe lista scurtă a Academiei: Leviathan (r. Andrei Zviaghințev) și Ida (r. Pawel Pawlikowski). Altele două vor rula în avanpremieră în România: Mommy (r. Xavier Dolan) și Human Capital (r. Paolo Virzi).

 

Program 9 – 15 ianuarie 2015

Vineri, 9 ianuarie 2015 

17.30  Câinele japonez, regia Tudor Cristian Jurgiu (86 min.)

19.30  Mommy, regia Xavier Dolan (139 min.)

Sâmbătă, 10 ianuarie 

15.00  La limita de jos a cerului, regia Igor Cobileanski (80 min.)

17.00  Leviathan, regia Andrei Zviaghințev  (86 min.)

20.00  Human Capital, regia Paolo Virzì (premieră) (111 min.)

Duminică, 11 ianuarie

14.00  White God, regia Kornél Mundruczó (119 min.)

17.00  Human Capital, regia Paolo Virzì (111 min.)

19.30  Leviathan, regia Andrei Zviaghințev  (140 min.)   (este valabil flyer-ul cu 20% reducere)

Luni, 12 ianuarie

17.00  Deux jours, une nuit, regia Jean-Pierre & Luc Dardenne (95 min.)

19.30  Leviathan, regia Andrei Zviaghințev  (140 min.)

Marți, 13 ianuarie

17.00      Human Capital, regia Paolo Virzì  (111 min.)

19.30     Winter Sleep, regia Nuri Bilge Ceylan   (196 min.)

Miercuri, 14 ianuarie

17.30  Ida, regia Pawel Pawlikowski  (82 min.)

20.00  Câinele japonez, regia Tudor Cristian Jurgiu  (86 min.)

Joi, 15 ianuarie

16.00    Leviathan, regia Andrei Zviaghințev  (140 min.)

20.00  White God, regia Kornél Mundruczó (119 min.)

 

 

Read More

9 pentru Oscar, la Cinema Studio. „Mommy” și „Human Capital”, în avanpremieră

Anne Dorval și Antoine Olivier Pilon în Mommy

Anne Dorval și Antoine Olivier Pilon în Mommy

  • Nouă dintre filmele propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor fi proiectate la Cinema Studio, între 9 – 15 ianuarie 2015, în săptămâna dinaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 87-a ediție a premiilor Academiei Americane de Film
  • Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, Mommy, în regia lui Xavier Dolan, trimis de Canada la Oscar și distins cu Premiul Juriului la Cannes, va rula în avanpremieră în programul special „9 pentru Oscar”, alături de Human Capital, propunerea Italiei

Cele nouă titluri au fost propuse la Oscar de România, Republica Moldova, Ungaria, Rusia, Turcia, Polonia, Italia, Belgia și Canada. Spectatorii au ocazia să vadă două dintre peliculele aflate pe lista scurtă a Academiei Americane de Film: Leviathan (r. Andrei Zviaghințev) și Ida (r. Pawel Pawlikowski).

Din Canada vine, în avanpremieră, mult-așteptatul Mommy, noul film al lui Xavier Dolan, distins cu Premiul Juriului la Cannes și nominalizat la categoria Cel mai bun film străin la Independent Spirit Awards și Satellite Awards. La premiera de pe Croisette, Mommy a avut parte de minute întregi de aplauze și ovații. „Filmul e deseori sclipitor și foarte amuzant în moduri care trec dincolo de limitele uzuale despre ce înseamnă incorect și nepotrivit”, scrie „The Guardian”, considerându-l cel mai bun film al lui Dolan. O mamă singură e pusă în fața provocării de a-și crește fiul adolescent cu ADHD, adesea agresiv și problematic. Alinarea vine de la misterioasa lor vecină, a cărei prezență pare benefică pentru el. Însă relația lor ia o turnură cu totul neașteptată. Filmul va rula în premieră pe 9 ianuarie, de la 19.30, la Cinema Studio, și va fi distribuit de Independența Film.

O altă premieră în România este Human Capital/ Il Capitale umano (r. Paolo Virzi), alegerea Italiei la premiile Oscar. Adaptarea romanului omonim al lui Stephen Amidon a câștigat șapte trofee la premiile David di Donatello, inclusiv pentru Cel mai bun film. Thriller-ul angoasant plasat în nordul bogat al Italiei, la Milano, pune în oglindă două lumi, clasa de mijloc și înalta societate, având ca punct de pornire un accident mortal. „O incursiune captivantă, acidă, în lumea parveniților aspiraționali și a celor extrem de bogați pe care îi imită”, potrivit „Variety”. Filmul este distribuit de Voodoo Films.

Human Capital, regia Paolo Virzi

Human Capital, regia Paolo Virzi

În avanpremieră va fi proiectat și Leviathan (r. Andrei Zviaghințev), propus de Rusia la Oscar, aflat pe lista scurtă la această categorie și nominalizat la Globul de Aur pentru Cel mai bun film străin. Leviathan, premiat pentru scenariu la Cannes, nu poate fi vizionat de cei sub 18 ani în Rusia, din cauza unei legi care interzice înjurăturile în spațiul public. Un mecanic îl înfruntă cu toate puterile sale pe primarul corupt care a pus ochii pe terenul său. Lupta capătă proporții neașteptate, scene de umor negru și absurd intercalându-se cu unele dramatice, disperate. Filmul va fi distribuit în cinematografe de Voodoo Films, în februarie 2015. La proiecțiile de la Cinema Studio vor fi valabile flyer-ele cu discount de 20% din prețul biletului.

O nominalizare la Globul de Aur a obținut și Ida, drama alb-negru, puternic stilizată, regizată de Pawel Pawlikowski. Propunerea Poloniei la Oscar se află pe lista scurtă la Oscar și este marele câștigător la Premiile Academiei Europene de Film. Unul dintre cele mai bune filme ale anului este Winter Sleep (r. Nuri Bilge Ceylan), înscris de Turcia și premiat cu Palme d’Or la Cannes. Din partea Belgiei, a concurat la premiile Academiei Americane de Film noua producție marca Jean-Pierre și Luc Dardenne, Deux jours, une nuit, cu Marion Cotillard pe afiș. Ungaria a propus White God, thriller-ul lui Kornél Mundruczó  despre o „apocalipsă” a câinilor fără stăpân în Budapesta.

Spectatorii pot (re)vedea în ianuarie și propunerea României la Oscar, Câinele japonez (r. Tudor Cristian Jurgiu), cu Victor Rebengiuc în rolul principal, precum și pe cea a Republicii Moldova – La limita de jos a cerului (r. Igor Cobileanski).

***

Evenimentul inițiat de Voodoo Films este realizat cu sprijinul distribuitorilor Independența Film, Parada Film, Asociația Macondo, Clorofilm, Saga Film și al Uniunii Cineaștilor din România.

Filmele Leviathan și Human Capital sunt distribuite în România de Voodoo Films. Mommy și Deux jours, une nuit sunt lansate în săli de Independența Film, Winter Sleep – de Asociația Macondo,  White God, de Parada Film, iar Ida, de Clorofilm. Câinele japonez a fost distribuit de Transilvania Film, iar La limita de jos a cerului, de Saga Film.

Leviathan, Winter Sleep, Deux jours, une nuit și White God au fost prezentate în premieră în România în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest.

Detalii: www.filmedefestival.ro. Ne puteți urmări pe Facebook.

Pentru informații suplimentare, ne puteţi scrie pe contact@filmedefestival.ro.

Read More

Program 2 – 8 ianuarie, Cinema Studio. 14 filme pentru anul 2014

O selecție de 14 filme care au marcat ultimul an va rula între 2 și 8 ianuarie 2015, la Cinema Studio din Capitală. Iubitorii de cinema au ocazia să (re)vadă pe ecran mare câteva dintre producțiile care fie au marcat anul cinematografic 2014, fie au fost lansate în sălile din România în acest an.

Seria de proiecții se va deschide vineri, 2 ianuarie 2015, la 17.30, cu o avanpremieră în sălile românești: multi-premiatul La Jaula de Oro (r. Diego Quemada-Díez), câștigător a peste 65 de trofee.

Biletele pot fi achiziționate de la casieria cinematografului Studio.

PROGRAM 2 – 8 IANUARIE, CINEMA STUDIO

Vineri, 2 ianuarie 

  • 17.30               La Jaula de Oro, regia Diego Quemada-Díez (avanpremieră) (110 min.)
  • 19.30               The Search, regia Michel Hazanavicius (149 min. )

Sâmbătă, 3 ianuarie

  • 17.30      Când se lasă seara peste București sau metabolism, regia Corneliu Porumboiu  (95 min.)
  • 19.30      Only Lovers Left Alive, regia Jim Jarmusch (123 min.)
  • 22 .00     Nymphomaniac: Vol. I , regia Lars von Trier (117 min.)

Duminică, 4 ianuarie

  • 15.00                La Jaula de Oro, regia Diego Quemada-Díez (premieră)  (110 min.)
  • 17.00                The Search, regia Michel Hazanavicius (149 min.)
  • 20.00                Nymphomaniac: Vol. II, regia Lars von Trier (123 min.)

Luni, 5 ianuarie 

  • 15.00          In Order of Disappearance, regia Hans Petter Moland (115 min.)
  • 17.30           La Grande bellezza, regia Paolo Sorrentino  (142 min.)
  • 20.30           Inside Llewyn Davis , regia Joel & Ethan Coen (104 min.)

Marți, 6 ianuarie 

  • 17.30            Blood Ties, regia Guillaume Canet (127 min.)
  • 20.00             Like Father, Like Son, regia Kore-Eda Hirokazu (121 min.)

Miercuri, 7 ianuarie 

  • 17.30             Borgman, regia Alex Van Warmerdam (113 min)
  • 20.00              The Broken Circle Breakdown, regia Felix Van Groeningen (111 min.)

Joi, 8 ianuarie 

  • 17.30          Stations of the Cross, regia Dietrich Brüggemann  (107 min.)
  • 20.00          Maps to the Stars, regia David Cronenberg (111 min.)
Read More