După doar patru ediţii, Les Films de Cannes à Bucarest a devenit unul dintre cele mai aşteptate evenimente cinematografice ale toamnei. În 2013, peste 11.000 de spectatori au vizionat filmele, majoritatea proiecțiilor de seară fiind sold-out. Anul acesta, peste 30 de producții aduse în premieră de la Cannes, printre care 6 propuse la Oscar, masterclass-uri, o retrospectivă Bertrand Tavernier și evenimente speciale îi vor ține în priză pe spectatori la Cinema Patria, Studio și Elvira Popescu.

Invitații speciali ai ediției sunt Bertrand Tavernier, Michel Hazanavicius, actrița Bérénice Bejo, regizorii Sergei Loznitsa, Kornél Mundruczó și  Radu Mihăileanu. Aceștia își vor introduce filmele și vor răspunde întrebărilor publicului, în sesiuni de Q&A.

Totodată, un workshop internațional pe tema distribuției de film va reuni cineaști și distribuitori români și străini.

Les Films de Cannes à Bucarest a fost inițiat în anul 2010 de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux. Evenimentul este organizat de Asociația Cinemascop și Voodoo Films.