● Leviatan / Leviafan (Rusia, 2014), de Andrei Zviaghinţev

Autor: Andrei Gorzo

S-a scris mult în presa occidentală despre cum Leviatan al lui Andrei Zviaghinţev, deşi premiat recent cu Globul de Aur pentru Cel mai bun film vorbit într-o altă limbă decît engleza (după ce anul trecut, la Cannes, primise premiul pentru Cel mai bun scenariu), n-a fost încă distribuit în propria lui ţară. S-a scris despre şicanele de care a avut parte eminentul regizor rus – despre modificările care i s-au cerut, în numele unei legi ruseşti care interzice înjurăturile în filme, despre cum autorităţile din satul şi din regiunea unde a filmat s-ar opune proiecţiilor publice ale filmului său etc. Evident că, în actualul climat de neo-Război Rece, acest nimb de disidenţă persecutată netezeşte drumul filmului lui Zviaghinţev spre un premiu Oscar – distincţie care, pe de altă parte, nu i s-ar fi putut acorda (conform regulamentului Academiei Americane de Film) dacă Leviatan n-ar fi fost propus chiar de Rusia pentru premiul respectiv (după ce-a fost finanţat de ministerul rus al culturii). Pe scurt, după cum sugera recent Vasile Ernu, filmul oferă motive de mulţumire ambelor tabere: în Vest, mulţumirea e pe motiv de sfidare a lui Putin, în timp ce la Putin, e mulţumirea de a arăta că totuşi permite, ba chiar sponsorizează libertatea de expresie. De altfel, are şi alte motive pragmatice de a o tolera, în cazul unui film care, la urma urmei, nu vine cu dezvăluiri jurnalistice incendiare privind fapte şi persoane reale şi concrete, ci doar cu un tablou generic al Rusiei, corespunzător imaginii pe care aceasta deja o are în Occident şi pe care e oricum exclus să şi-o poată cosmetiza în viitorul apropiat.

Citiți cronica integral pe Dilema Veche